Consultații stomatologice
Orice primă vizită la o clinică stomatologică începe cu o consultație medicală, pentru a determina starea generală a sănătății dentare. Dacă ești în căutarea serviciilor de stomatologie pentru un control de rutină sau ai o problemă concretă, consultația este mereu primul pas. Această primă întrevedere dintre tine și medic e importantă, deoarece ai posibilitatea să afli detalii despre starea dinților și puteți stabili împreună un plan de tratament, dacă este cazul.
Deoarece dorim să ai o experiență cât mai pozitivă, la clinica stomatologică din Chișinău DAVINCI dental clinic te așteaptă o atmosferă modernă și primitoare, cu o echipă prietenoasă, care o să te trateze mereu cu grijă și înțelegere. Medicii stomatologi de la noi au calificare înaltă și sunt specializați în toate ramurile medicinii dentare, precum chirurgie, implantologie, protetica dentară, ortodonție, parodontologie, terapie și endodonție, estetică dentară. Avantajul unei astfel de echipe multidisciplinare este că medicii noștri o să colaboreze pentru a personaliza cel mai bun plan de tratament. Desigur, vei avea un medic stomatolog coordonator, însă evoluția tratamentului va fi ghidată și de un director medical. Astfel, de la diagnostic până la sfârșitul tratamentului stomatologic o să beneficiezi de grijă maximă și poți fi sigur că toate problemele tale dentare o să fie rezolvate. Principiul de bază pe care ne construim activitatea este păstrarea danturii naturale oricând este posibil, totodată păstrând sustenabilitatea tratamentului dentar, fără a dăuna mediului înconjurător.
În funcție de nevoile tale, consultațiile stomatologice pot fi:
1. Vizite pentru stabilirea unui plan de tratament
2. Vizite profilactice
Vizite pentru stabilirea unui plan de tratament
Prima consultație stomatologică la DAVINCI dental clinic în 5 pași:
Pasul 1. Conform programării stabilite în prealabil, te prezinți la recepția clinicii stomatologice pentru check-in.
Pasul 2. Completează fișa pacientului și documentele anexate dosarului tău.
Pasul 3. Medicul stomatolog va examina situația dentară, va completa fișa ta medicală și va discuta cu tine toate detaliile.
Pasul 4. Realizarea unei radiografii dentare digitale.
Pasul 5. Programarea la recepție a următoarei vizite.
Pe baza investigațiilor și discuțiilor din cadrul primei vizite, medicul stomatolog îți va sugera soluțiile potrivite pentru a corecta problemele dentare cu care te confrunți sau pentru prevenirea acestora. Vei primi explicații referitor la planul concret de tratament, care include etapele și rezultatele așteptate. De asemenea, vei avea o estimare a costurilor pentru întregul tratament, cu transparență totală din partea noastră.
Vizitele profilactice
Deseori pacienții merg la un cabinet stomatologic doar atunci când au o problemă, însă consultațiile regulate sunt esențiale. Pentru a menține o dantură sănătoasă și perfectă, este necesară vizita la stomatolog de două ori pe an, pentru examinare și curățare în profunzime a dinților prin serviciul de detartraj și periaj profesionist.
Multe dintre bolile dentare care apar nu au simptome dureroase, cum ar fi cariile sau unele infecții gingivale, de aceea pot fi descoperite și tratate doar de un specialist. Preferabil, înainte să se ajungă la tratamentul bolii parodontale, intervenții endodontice sau chiar extracții. Vizitele la clinica stomatologică pentru profilaxie dentară previn apariția afecțiunilor dentare grave și încă de la primele semne medicul poate interveni eficient, ceea ce îți salvează din timp și din banii investiți într-un eventual tratament.
În cadrul unei consultații stomatologice de acest tip, medicul va observa evoluția sănătății dentare de la ultima vizită și va realiza procedurile de igienizare necesare pentru a proteja dinții.
Vizite urgente
În cazul în care te confrunți cu dureri ce nu mai pot aștepta, clinica noastră îți propune serviciul de stomatologie non-stop în Chișinău. Un medic stomatolog te va primi la o consultație profesionistă și va interveni rapid pentru a te ajuta să scapi de durere și disconfort. Consultația va fi însoțită de o radiografie dentară, pentru a stabili diagnosticul exact, iar în scurt timp vei fi mulțumit de rezultat. Noi executăm în exclusivitate tratamente dentare cu rezultat garantat.
Te așteptăm la o consultație de specialitate la DAVINCI dental clinic. Echipa noastră de profesioniști, echipamentul modern de care dispunem și atmosfera relaxantă îți vor garanta o experiență plăcută. La noi, sănătatea ta e pe primul loc!
Tratamente |
Costuri |
analize bacteriologice în parodontologie |
350 lei |
consultație cu plan de tratament extins |
200 lei |
teste de carioreceptivitate |
200 lei |