Ortodonția
Îndreptarea și corectarea poziției dinților este esențială atât pentru estetica dentară plăcută, cât și pentru funcționalitatea danturii. Alinierea corectă determină sănătatea dinților și gingiilor, de aceea este nevoie de un tratament corect și eficient cât mai timpuriu. Ortodonția este o ramură în stomatologie care se ocupă anume cu corectarea și repoziționarea dinților, prin montarea unui aparat dentar potrivit.
Deși mai des copii și adolescenții poartă aparate pentru îndreptarea dinților, acestea sunt potrivite indiferent de vârstă. Desigur, intervenția de la o vârstă fragedă este recomandată pentru că oasele maxilare se află în maturizare și este mai ușor de corectat o anomalie, însă poți folosi un aparat dentar oricând te hotărăști. Specialiștii recomandă consultația în scopuri ortodontice încă de la vârsta de 7 ani, atunci când se pot identifica primele probleme în creșterea și dezvoltarea dinților. Datorită progresului tehnologic și a cunoștințelor în stomatologie la general și ortodonție în special, în zilele noastre îndreptarea dinților este un proces mai simplu și rapid.
Ca și în cazul altor proceduri stomatologice, tratamentul ortodontic la clinica stomatologică din Chișinău DAVINCI dental clinic începe cu o consultație și realizarea unui plan concret de intervenție, ca mai apoi să fie montat un aparat dentar mobil sau fix. Medicul ortodont va monitoriza regulat evoluția dinților și va face ajustările și schimbările necesare pentru că totul să decurgă perfect.
Îndreptarea dinților cu un aparat dentar mobil
Acest tip de aparat dentar este potrivit mai ales pentru copiii de 7-10 ani, atunci când anomalia dentară nu este severă, iar dinții se află încă în creștere. Avantajul acestui tip de aparat este că poate fi scos cu ușurință în timpul meselor sau periajului, însă atât igiena orală cât și curățenia aparatului trebuie respectată cu strictețe. În funcție de caz, pacientul poate continua tratamentul cu un aparat dentar fix.
Îndreptarea dinților cu un aparat dentar fix
În prezent, există multe tipuri de aparate dentare au devenit mai moderne și convenabile, fără a provoca dureri și disconfort. Spre deosebire de aparatele dentare mobile, aparatele dentare fixe sunt instalate pe suprafața dinților până când tratamentul este finalizat, iar medicul ortodont doar reglează mecanismul pentru a ajunge la rezultatul dorit. În medie, durata de tratament de la 6 luni la 2 ani, în funcție de fiecare caz.
Există o gamă largă de aparate dentare fixe, adaptate după nevoile fiecăruia:
- Aparat dentar metalic
Reprezintă cea mai populară opțiune printre pacienți datorită costurilor mai mici și a rezultatelor eficiente. Brackeții sunt instalați pe partea exterioară a dinților, acest tip de aparate ortodontice fiind cel mai vizibil. - Aparate ceramice
Acest tip include aparate mai estetice decât cele metalice, deoarece brackeții sunt de culoarea naturală a dinților, fiind astfel mai discreți. Sunt eficiente și confortabile, au nevoie de îngrijire deosebită pentru a evita pătarea. - Aparat din safir
Sunt eficiente dar și cele mai estetice comparațiv cu alte aparate. Confecționate din cristal, își păstrează transparența pe tot parcursul tratamentului. - Aparat lingual
Acestea sunt preferate de pacienți, pentru că brackeții sunt aplicați în spatele dinților, astfel este invizibil, dar eficient.
La început, purtarea aparatelor dentare poate fi ușor incomodă, iar dinții vor fi sensibili după montarea brackeților, însă aceste senzații vor trece și te vei obișnui rapid. Vizitele regulate la clinica stomatologică și urmarea sfaturilor unui medic ortodont experimentat vor face acest proces ușor și convenabil pentru fiecare. Cu o igienă și o alimentație corectă, sănătatea dentară va fi menținută și aparatul se va păstra intact, iar la final dinții vor deveni drepți și frumoși așa cum îți dorești!
Programează-te pentru o consultație la DAVINCI dental clinic, iar noi te vom ajuta să iei o decizie informată în ce privește îndreptarea dinților. După efectuarea unei radiografii dentare și observarea clară a poziției și stării dinților, vom realiza împreună cu tine un plan de tratament convenabil și eficient. Dă o șansă zâmbetului tău, apelează la serviciul de ortodonție de la DAVINCI dental clinic.
Tratamente | Costuri |
---|---|
fixare bracketzi metalici | 400 euro |
fixare bracketzi ceramici | 500 euro |
fixar bracketzi sair | 550 euro |