Tratamentul de canal
Tratamentul de canal se numără printre cele mai frecvente proceduri din stomatologie și se referă la remedierea afecțiunilor care se dezvoltă în interiorul dintelui. Acesta este recomandat atunci când la nivelul pulpei dentare (a nervului) încep să apară anumite boli și infecții, provocate îndeosebi de cariile. Tratamentele endodontice trebuie să se refere la categoria servicii dentare cu garanție, pentru a elimina posibilitatea recidivei infecțiilor sau chiar posibila pierdere a dintelui, deoarece noi, cei de la DAVINIC dental clinic suntem prioritar axați pe păstrarea danturii naturale a pacienților cât mai mult timp posibil.
În cazul în care este afectată pulpa dentară, este urgent și vital un tratament stomatologic prompt și calitațiv. Așadar, medicul stomatolog trebuie să intervină pentru a reduce inflamația și a îndepărta complet infecția existentă. Atunci când infecția nu este tratată, la nivelul nervului apar complicații și începe un proces de degradare biologică, ce se răspândește până la vârful rădăcinii dintelui. Tratamentul de canal previne pierderea dinților afectați, salvându-i de la o eventuală extracție. Dintele natural este păstrat pe arcada dentară și este obturat și reconstruit pentru a avea forma normală și funcția obișnuită.
La clinica stomatologică din Chișinău DAVINCI dental clinic avem o echipă excelentă cu experiență în endodonție, mereu la curent cu ultimele noutăți și tehnologii. Simplu, rapid și fără durere, în scurt timp afecțiunea cu care te prezinți va fi tratată de către unul dintre specialiștii noștri. Dispunem de condiții moderne, instrumentar calitațiv și tehnologii de radiografie dentară care o să ofere un diagnostic și un tratament de succes. Apelează din timp la noi pentru o consultație de specialitate și pentru efectuarea acestui tratament cât mai rapid, evitând astfel complicațiile.
Ai nevoie de un tratament de canal atunci când:
- Există crăpături sau traume ale dinților;
- Există carii în fază inițială sau avansată;
- Există lucrări dentare din trecut realizate incorect;
- Există lucrări dentare care s-au deteriorat și nu au fost retratate.
Etapele obișnuite ale tratamentului de canal sunt:
- Extirparea pulpei dentare (a nervului) din camera pulpară și din canalele radiculare – se efectuează pentru a îndepărta orice urmă de țesut devitalizat;
- Curățarea, dezinfectarea zonei și modelarea canalelor – pentru a simplifica sigilarea definitivă și perfect ermetică a canalelor;
- Obturația de canal (monoradicular sau pluriradicular) – sigilarea zonei cu materiale speciale, astfel restabilind integritatea vizuală și funcțională a dintelui.
Iată ce servicii stomatologice concrete sunt incluse la capitolul endodonție în clinica noastră:
- Extirpație. Obturație canal monoradicular
- Extirpație. Obturație canal pluriradicular (premolar, molar)
- Dezobturare și retratament endodontic (monoradicular, pluriradicular)
- Tratamentul perforației cu MTA
- Obturarea canalelor radiculare cu Master Con
- Obturarea canalelor cu Thermafil
Ce presupun aceste tratamente dentare? De obicei, pe parcursul unei singure ședințe medicul stomatolog curăță și îndepărtează țesutul infectat din canalele radiculare, și înlocuiește spațiul rămas gol prin obturare (sigilarea prin plombe dentare). Materialul special folosit protejează astfel dintele de bacterii și previne reinfectarea. Procedura de obturație încheie tratamentul de canal, iar astfel scapi de durere și îți păstrezi dintele natural, modificat pentru confortul tău.
Dintele reparat prin această metodă poate fi mai târziu dezobturat, pentru un retratament endodontic. Acest lucru este necesar atunci când apare o nouă infecție, de exemplu în boala parodontală extinsă sau atunci când tratamentele anterioare nu au fost efectuate de cei mai buni stomatologi.
Succesul unui tratament de canal depinde de următorii factori:
- Gradul de infecție în momentul prezentării la clinica stomatologică (în Chișinău, de exemplu, pacienții vin frecvent la medic, dar în regiunile mai îndepărtate adesea este amânat tratamentul până când situația devine cu adevărat critică);
- Gradul de accesibilitate la canalele radiculare (fiecare pacient este absolut individual, aici contează mult și tehnica dentară utilizată în diagnosticare și tratament);
- Curățarea în întregime și în profunzime a canalelor, pentru a nu pătrunde bacterii;
- Calitatea materialelor și tehnicilor folosite în cadrul tratamentului;
- Calitatea obturației efectuate, care sigilează în totalitate dintele.
Imediat după procedură este normal să fie resimțită durere, ce dispare treptat, în perioada port intervenție. În cazul în care aceasta persistă, este necesară adresarea la medicul tău stomatolog, care va revedea lucrarea dentară efectuată și va evalua ce măsuri mai trebuie adăugate la tratament, pentru rezultat garantat.
Pentru obturație, medicul stomatolog o să-ți propună o serie de materiale în diverse forme, iar deoarece acestea sunt extrem de importante în realizarea unui tratament de canal eficient, investește neapărat în ceva calitațiv. La DAVINCI dental clinic obturația poate fi realizată cu Master Con sau Thermafill, cunoscute pentru călitatea și rezistența acestora.
Vizitează DAVINCI dental clinic încă de la primele semne de durere dentară sau disconfort. Tratamentul de canal este o procedură stomatologică de bază, care este sigură și accesibilă. Cu tehnologiile moderne de astăzi, prezente și în clinica noastră, nu vei experimenta durere și problema ta va fi tratată rapid și cu grijă. Pentru a evita necesitatea unui astfel de tratament, ai grijă întotdeauna de igiena dentară, evitând astfel apariția cariilor. Însă, dacă ai ajuns în etapa în care tratamentul de canal este absolut necesar, nu îți face griji, deoarece cu noi totul se poate rezolva!
Tratamente | Costuri |
---|---|
Tratament de canal | 300-1200 lei |
Retratament endodontic | 500 lei |
Albire endodontică | 500 lei |